Iul
2012
Plec la Serbările Cetăţii Oradea
Ca o scurtă istorie, Cetatea Oradea a fost construită în secolul XI, de către regele Ladislau I al Ungariei. Legenda spune că într-o noapte înstelată din anul 1092, pe când el se afla la vânătoare în Ţara Crişurilor, i-au apărut în vis doi îngeri care i-au cerut să înalţe în acel loc o mănăstire zidită, cu hramul Sfintei Fecioare Maria. Astfel s-a născut istoria unuia dintre cele mai importante oraşe ale Europei şi a unei cetăţi care a contribuit secole la rând la apărea creştinităţii. Dar, pe cât de frumoasă e legenda Cetăţii Oradea, pe atât de zbuciumată e istoria ei adevărată, ea trecând de la dominaţii otomane la cele habsburgice.
După căderea Budei (1540) şi a Timişoarei (1552), devenite paşalâc turcesc, în Oradea se impune construirea unei noi fortificaţii, în locul celei medievale. Marii căpitani de Oradea, ulterior deveniţi şi principi ai Transilvaniei (Stefan Bathory, Cristofor Bathory, Ştefan Bocskai, Gheorghe Rákóczi al II-lea), au anganjat cei mai pricepuţi arhitecţi militari ai vremii. Ei au realizat cetatea pentagonală cu bastioane pe colţuri şi şanţ de apărare cu apă, de factură renancenstistă târzie, în două etape: 1596-1598 şi 1618-1650.
În 1660, după un asediu de 46 de zile, cetatea capitulează şi se instaurează 32 de ani de dominaţie otomană. În 1692, în urma unui armistiţiu, Cetatea Oradea intră sub stăpânirea austriecilor, moment care marchează o victorie a creştinismului şi intrarea oraşului în epoca modernă. După 165 de ani în care cetatea a făcut parte din componenţa sistemului militar habsburgic, împăratul Franz Iosif îi anulează caracterul militar, ea servind, până în anul 1918, drept spaţiu auxiliar. Însă, după 1918 şi până în 1998, Cetatea Oradea a continuat să reprezinte un obiectiv militar.
Acum că v-am făcut un rezumat cu istoria ei, vă anunţ că în acest weekend (6-8 iulie) se desfăşoară cu mult fast cea de-a 12-a ediţie a Serbărilor Cetăţii Oradea. Când zic fast mă refer la toate activităţile interactive pe care le-au pregătit organizatorii, precum: trasul cu arcul tradiţional, activităţi meşteşugăreşti, expoziţii de costume şi steaguri medievale, expoziţii de cai, ghidaje prin Cetate, lansări de carte, teatru şi, nu în ultimul rând, super concerte ( Noris, Sanctuar, Reverse Nation, Celelalte Cuvinte sau Emeric Imre Band sunt câteva dintre numele care se vor afla în acest weekend la Oradea). Programul complet al celor 3 zile de serbări îl găsiţi la Lilişor pe blog.
Eu plec mâine după-masă spre Oradea, pentru că, pe lângă activităţile amintite mai sus, sâmbătă voi participa, alături de alţi bloggeri din ţară, şi la o sesiune de QR Code Hunt, care ne va purta printr-o serie check points reprezentând clădirile istorice şi culturale din Oradea. Având în vedere că acest QR Code Hunt este un lucru total nou pentru mine, vă zic sincer că abia aştept ziua de sâmbătă!
În acest an, Serbările Cetăţii Oradea fac parte din campania de comunicare a Toamnei Orădene (1-14 octombrie 2012), eveniment organizat de către Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. Site-ul Toamnei Orădene va fi lansat în această noapte (daţi un click să vedeţi ce colorat e!), iar între timp puteţi urmări noutăţi pe contul de Twitter şi pe pagina de Facebook . Partenerul online al Casei de Cultura Oradea (pentru Toamnă Orădeană şi Serbările Cetăţii Oradea) este compania Siemens.
_____
poză via Ioana Ştef
surse: wikipedia şi enciclopedie.transindex.ro
9 comentarii la "Plec la Serbările Cetăţii Oradea"
5Pingbacks & Trackbacks for Plec la Serbările Cetăţii Oradea
-
[...] Lilisor il are pe blog. Daca sunteti curiosi despre o bucatica de istorie a orasului, a scris Alexandra. Noi, bloggerii, ne vedem sambata dimineata la QR Code Hunt! Tweet « Feeric Fashion Days [...]
-
[...] că va fi un adevărat blogmeet, pentru că vom pleca din Timişoara: eu, Corina, Alexandra, Cristina şi Tiţa, iar acolo ne vom întâlni cu (cel puţin) Răzvan şi Alina, Dani, Maka, [...]
-
[...] pe mine ca pe butelie! Mai târziu ne vedem cu Răzvan şi Alina, Maka, Hoinaru, Tiţa, Alexandra, Tudor, Diana, Corina , Ovi, Gaben, Lilisor cu [...]
-
[...] și relaxată). Recunosc, până acum 2 ani abia de știam că Oradea are o cetate așa mare și cu istorie înșirată pe mulți ani. Dar de când am descoperit-o, am început să o îndrăgesc tot mai [...]
-
[...] perioada 6-8 Iulie, la Oradea se întâmplă Serbările Cetății. Ce înseamna asta, citiți aici iar programul festivalului îl aveți [...]

Ioana S
Iulie 5, 2012 la 2:30 pm (10 luni în urmă)hai numa’! :)
Te aşteptăăăm!
Alexandra Palconi
Iulie 5, 2012 la 2:35 pm (10 luni în urmă)Viiin! Abia aştept! Mai ales că nu am mai fost în Oradea de când eram mică şi-ţi dai seama că nu-mi amintesc mare lucru.
lilisor
Iulie 5, 2012 la 3:31 pm (10 luni în urmă)Oh, boy! Abia aștept să văd cine-i ăl mai bun țintaș :D
Alexandra Palconi
Iulie 5, 2012 la 3:45 pm (10 luni în urmă)