Alexandra PalconiUșor, da?

La invitaţia Nebuloasei, ca parte din proiectul Danone – Activia, Obiceiuri Sănătoase, aseară am fost la Filarmonica “Banatul”, să ne încălzim sufletele la un concert de muzică simfonică. În program am avut 12 bijuterii muzicale (fiindcă aşa s-a şi numit concertul, Bijuterii Muzicale) şi nume mari precum: Suppé, Brahms, Ceaikovski, Rossini, Bizet, J. Last şi Şostakovici (Shostakovich).

Interesant e că, deşi am avut o profesoară de muzică foarte bună în gimnaziu, care se străduia să mă înveţe despre marii muzicieni ai lumii, nu s-a prins absolut nimic de mine. Şi nu am mai fost la un concert simfonic din iarna lui 2005, când părinţii mei m-au pus în maşină şi m-au dus la Opera Naţională Română din Timişoara. Aşa am descoperit gustul pentru muzica clasică. Imediat după aceea am început să ascult Ceaikovski, după care i-am descoperit pe Bizet, Mozart şi Brahms. Tot acela a fost şi momentul în care am regretat faptul că nu mi-am dat mai mult silinţa la orele de muzică.

De 4 ani, de când sunt în Timişoara, am încercat să trec cât mai des pe la teatru, Operă sau filarmonică. E o nevoie a mea, o sete neîncetată de a recupera anii petrecuţi în micul meu Făget, unde evenimentele culturale erau inexistente, din păcate. Pentru că aşa e în oraşele foarte mici şi nu, nu e vina nimănui pentru asta.

Piesele de teatru mă ajută să surprind unele aspecte ale vieţii din exterior, din poziţia spectatorului-martor. Le transpun în viaţa de zi cu zi mă regăsesc adeseori în cuvintele înţeleptului Seneca: “Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat”. Operele şi operetele îmbină armonios teatrul cu muzica, asigurând imortalitate unor vremuri de aur. Iar concertele de muzică simfonică, pentru mine, reprezintă terapie pentru suflet!

Aş vrea să vă pot descrie cum m-am simţit aseară la concert, dar ar fi în zadar. Oricât de clişeic ar suna asta, să ştiţi că emoţiile create de acest gen de muzică nu se pot îmbrăca în cuvinte. Pot să vă spun doar că am simţit permanent nevoia să zâmbesc, m-am eliberat de orice grijă şi am fost copleşită până la lacrimi în timpul a două melodii. Au fost lacrimi de bucurie – bucuria că sunt tânără, sănătoasă şi că m-am putut afla atunci acolo, în sala Filarmonicii “Banatul”, la un aşa concert extraordinar. Fiindcă aşa sunt eu, mă bucur şi mă regăsesc în frumuseţea lucrurilor simple. Tot aseară l-am descoperit pe Dmitri Şostakovici. Am auzit de atâtea ori Valsul Nr. 2 din Suita a II-a de Jazz şi niciodată nu am ştiut de cine e compus ori cum se numeşte exact. Şi tot aseară am văzut pentru prima dată cum se cântă la marimbă ori la duduk armenesc.

Mulţumesc Nebuloasa, din tot sufletul!

Vă las cu două video-uri de la concertul de aseară, ale lui Cătă Petru, care împreună cu Cristian Sitov au însoţit fetele din echipa Nebuloasei care susţin obiceiuri sănătoase. Poza e făcută tot de Cătă.

*J. Last – Lonely Sheperd (marimbă)

*Franz von Suppé – Cavaleria uşoară

BONUS: Dmitri Şostakovici – Valsul Nr. 2 din Suita a II-a de Jazz