Prin Banat – proiect de suflet

teaser_01eMi-e greu să explic în cuvinte sentimentul pe care-l am faţă de locurile astea. Ştiu doar că-mi bate inima mai tare şi că-mi strălucesc ochii de fiecare dată când vorbesc despre Banat (despre cea din urmă mi-au spus alţii). Recunosc şi că nu întotdeauna-s bucuroasă de lucrurile care se întâmplă în zona asta, dar m-am obişnuit să le iau pe toate aşa cum sunt. E ca în viaţa de zi cu zi: ba te bucuri, ba te enervezi, ba îţi vine să plângi, apoi iar te bucuri. La o adică, după cum zice clişeul, nimic şi nimeni nu-i perfect. Aşa-i şi Banatul pentru mine, cu bune şi rele. Azi e frumos, mâine-i urât. Şi cred că de asta ţin aşa de mult la el.

Născută şi crescută-n locurile astea, întotdeauna m-am simţit cumva datoare să fac ceva mai mult. Am fost foarte frustrată când, în urmă cu vreo doi-trei ani, cineva mi-a spus că n-are ce vedea în Banat. Am mai întrebat şi alte persoane ce ştiu despre Banat şi mi-au răspuns că Timişoara e primul lucru care le vine în minte. În final, concluzia a fost că mulţi oameni cred că Banatul înseamnă doar Timişoara. O percepţie foarte greşită. E adevărat că Timişoara e frumoasă şi fermecătoare, dar mai sunt zeci şi sute de alte locuri la fel de frumoase în acest colţ de Românie, dar care-s prea puţin cunoscute, se pare.

Aşa s-a născut proiectul Prin Banat (Citește mai departe…)

Farmec pentru ele

De o vreme încoace, dacă e să fac cadouri pentru prietene, caut să fie cât mai practice. Iau în calcul jobul, hobby-urile, lucrurile care le încântă sau de care ar avea nevoie. Uneori, dacă relaţia e suficient de strânsă încât să permită o asemenea abordare, le întreb direct. Cred că procedez aşa  fiindcă şi eu îmi doresc să primesc cadouri practice, care să aibă un sens, o menire, să nu fie ceva chestii pe care să le pun pe în sufragerie, pe vreun raft, şi apoi să uit complet de existenţa lor.

Când vine vorba despre prietenele mele, e destul de simplu, fiindcă ştiu tot portofoliul Farmec pe de rost (asta pentru că le folosesc frecvent, altfel nu mi-aş permite să le recomand sau să le fac cadou) şi e imposibil să nu aibă una dintre ele nevoie de vreun produs. De exemplu, am o prietenă care face minunăţii handmade, coase mult şi frumos tot felul de pufoşenii şi creaturi simpatice. Mi-a spus recent că i s-au cam exfoliat unghiile şi că i-ar prinde bine un întăritor. (Citește mai departe…)

Particip la PR Forum 2014

PR-Forum-2014-300x291După un an, iată-mă din nou în Bucureşti. De data aceasta am venit special pentru PR Forum, ediţia a 8-a. Tot cochetam cu ideea de a participa, dar când a fost anunţată prezenţa lui Paul Holmes, fondatorul The Holmes Report şi SABRE Awards, m-am hotărât pe loc că nu trebuie să ratez evenimentul.

PR Forum se desfăşoară pe 26 şi 27 martie, la JW Marriot Bucharest Grand Hotel. Prima zi e dedicată Conferinţei şi a doua Workshop-urilor. Eu voi bifa doar Conferinţa, dar aştept cu nerăbdare ziua de mâine, mai ales că vor fi dezbătute în cadrul evenimentului tendinţele, oportunităţile şi provocările industriei de relaţii publice în contextul economic actual. Ca o paranteză, Oltea a scris pe blogul ei nişte lucruri foarte adevărate despre genul acesta de conferinţe şi necesitatea lor.

Voi reveni cu detalii despre lucrurile care se vor discuta mâine la PR Forum şi-s convinsă că mă voi întoarce la Timişoara cu o grămadă de informaţii noi şi utile din industrie. Să ne citim cu bine!

sursă foto

M-aş muta pe Marte

Lăsând la o parte “Femeile sunt de pe Venus, Bărbaţii sunt de pe Marte” – care nu are nicio legătură cu ce vreau eu să vă spun azi, în momentul acesta, dacă ar fi condiţii de viaţă pe Marte, m-aş pune numaidecât să-mi fac acte. M-aş muta imediat şi am două motive întemeiate pentru asta: 1. zilele durează 24 de ore şi 40 de minute şi 2. un an pe Marte are nici mai mult, nici mai puţin de… 686(.98) de zile.

Acele 40 de minute în plus zilnice nu mi-ar strica. Faceţi şi voi un calcul pentru o săptămână sau o lună şi spuneţi-mi dacă nu am dreptate. Şi când un an are atâtea zile, evident (Citește mai departe…)

Closer to the moon şi Cinema City

Pe 7 martie, vinerea trecută, a fost premiera în cinematografe a filmului Closer to the moon, de Nae Caranfil. Înainte cu o săptămână, am stat şi am aşteptat ca şi când să prind momentul în care apare la Cinema City Timişoara şi să fac repede rezervare. Am fost foarte dezamăgită, joi, când mi-am dat seama că filmul nu ajunge şi la Timişoara. Aveam, totuşi, o opţiune: să merg la Arad să-l văd. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Practic, vineri seara, la ora 20:00, după o săptămână de lucru şi ore de somn insuficiente, m-am urcat în maşină şi m-am dus la Arad, adică vreo 90 de km dus-întors de condus, să văd filmul lui Caranfil. Tot vineri, înainte de film, mi-am postat nemulţumirea pe Facebook, am taguit Cinema City şi aştept şi în ziua de azi un răspuns. Alţii au făcut acelaşi lucru cu Cinema City Timişoara, dar fără niciun rezultat. Sunt doar curioasă: de ce nu au adus Closer to the moon şi în Timişoara, în ziua premierei? (Citește mai departe…)

Amintiri de pe litoralul românesc

Mi-am amintit de întâmplarea asta după ce am citit pe blogul lui Andrei despre striptease-ul (masculin) de 8 Martie. Mai mult, am văzut zilele trecute pe un panou publicitar din oraş că Flamingo Boys vin nuştiucândînnuştiuce club din Timişoara. Cred că era vorba tot despre 8 Martie, dar chiar nu am citit cu atenţie ce scria pe panou. Ideea e că mi-am dat seama că Flamingo Boys mai există şi în 2014 şi am fost un pic şocată.

Eu i-am văzut prin 2005? 2006? Sau 2007? Eram la mare, evident, în Costineşti. M-am dus în Ring cu ceilalţi, că doar nu-i frumos ne abatem de la regulile grupului. Ţin minte că eram în primele două rânduri, în faţa scenei. Mă uitam fascinată la tona de ulei pe care băieţii ăstia o aveau pe piele. Apoi m-a apucat bârfitul cu ceva prietenă care era lângă mine. Un singur detaliu mi-a scăpat: o tipă din spatele meu, foarte scundă,

(Citește mai departe…)

14 februarie vs. Dragobete

Valentine’s Day sau 14 februarie: nu-i înţeleg rostul! Nici când eram mai mică nu-mi plăcea ziua asta. De vină or fi fost şi cadourile tâmpite: jucării de pluş cu ai lăv iu, căni cu mesaje de ai lăv iu şi tot felul de alte invenţii chinezeşti. Sunt lucruri pe care le-am aruncat de mult la gunoi sau le-am făcut cadou mai departe. Cred că, de fapt, le-aş fi privit altfel dacă nu le primeam cu ocazia acestei zile.  Poate le şi păstram.

Mă uitam prin oraş zilele trecute. Sunt câteva panouri pe care apare mesajul: Dragostea mare se vede în gesturi mici! - alături de o ciocolată Milka. E aşa mainstream şi accesibilă ciocolata asta (şi bună, recunosc că-s fană), încât e aproape aiurea să o dăruieşti de 14 februarie. “CE? O Milka? Serios? Da’ io nu pot să mă duc, dragă, până la colţ să-mi cumpăr una în oricare altă zi?”. Asta pentru că nici gesturile mici nu mai sunt ce au fost odată.  (Citește mai departe…)